Maxima zilei

De ce oare invidia face parte din natura umana?? Sau…chiar face parte din natura umana? E invidie in noi sau, pur si simplu, rautate? Voltaire, intr-un moment in care se simtea fericit, chiar „cel mai fericit dintre oameni” (cum spunea el), zicea ca nu trebuie sa spuna acest lucru nimanui, ca ar fi prea crud pentru ceilalti.

De ce sa nu gandim in felul acesta: „imi doresc si eu sa fiu ca X”, „imi doresc si eu sa am ce are Y”, „mi-ar placea sa arat si eu ca Z”…si nu sa spunem cu rautate „ia uite ce departe sau ce sus a ajuns X”, „ia uite ce si-a mai cumparat Y asta…nu se mai satura, de unde o avea atatia bani, nu e lucru curat aici” sau „ia uite-te si la asta cum arata, slabanoaga dracului…si eu tin cura de slabire de 3 luni si n-am reusit sa dau jos nici macar 5 kg. Si s-a mai imbracat si in rochia asta mulata, sa innebuneasca barbatii”. Cunoasteti exemple de genul asta?? Daca doar cunoasteti astfel de exemple, fie ca le-ati auzit, fie ca vi le-au spus altii, nu e atat de grav. Dar daca va recunoasteti printre aceste exemple…atunci ceva nu e in ordine!! Mi se pare important sa-mi doresc sa ajung undeva „sus”, sa am „de toate” si „sa arat bine” dar nu mi se pare normal sa port pica cuiva care are deja toate astea. E firesc sa-mi doresc bine, dar e anormal sa ma oftic ca cineva are acel bine si eu inca n-am ajuns la el. Cred ca nici nu voi ajunge vreodata la „binele” dorit daca, in loc sa-mi canalizez gandurile, actiunile si energia spre a-l obtine, eu mi le irosesc pizmuind pe altii care au deja. Are cineva alta parere?

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: